cititori

de Sonia Cristina STAN

 

Recenzie : Rifai, Mazen (coord.) - 2015, trad. Rima Mahmoud Tayara, Yasmine Jabase –  La revedere, patrie!, Ars Longa, Iaşi

 Copilul Ahmad vorbeşte la telefon cu mătuşa Coca din România. Aceasta, după 20 de ani trăiţi în Siria, îşi lasă în urmă casa, grădina, maşina, prietenii şi reuşeşte să se întoarcă în ţara natală, imediat după izbucnirea conflictului. Cu inima strânsă, Coca sună în fiecare dimineaţă în Siria să-şi audă cumnata şi pe nepotul ei Ahmad, dar e numai un fel de a spune… De fapt, se asigură că aceştia trăiesc şi azi, ca au mai învins o zi moartea. “Voi, în România, aveţi pâine?” o întreabă copilul. “Eu de cinci zile nu am mai mâncat pâine. Nu avem deloc şi îmi este dor să mănânc, fie şi o bucăţică mică”. Tatăl lui Ahmad a ieşit din casă în cartierul asediat de militari după pâine şi medicamente pentru copii, dar nu s-a mai întors. L-au găsit cu un glonte în cap după câteva zile. Avea în mâini pâinea promisă familiei, care băltea acum în propriul său sânge.

de Maria Cernat

În urmă cu ceva timp semnalam un lucru cât se poate de curios în legătură cu modul în care noi, intelectualii, ne raportăm la problemele grupurilor defavorizate. Constatam cu acel prilej că noi, cadrele didactice universitare, depunem aplicații pentru proiecte de cercetare vizând victimele discriminării, fie că e vobra de rromi, femei, săraci și, mai nou, refugiați. Și pe urmă îi cercetăm bine. Și vedem și care sunt stereotipurile media privind aceste grupuri și vedem și ce cred majoritarii despre ei. Și cercetarea merge și banii curg. Pe urmă, tot noi, ne întâlnim în diverse stațiuni de munte unde discutăm despre rezultatele cercetărilor noaste. Și publicăm și articole BDI sau ISI și cărți. Avansăm în carieră. În general, nouă ne merge bine! Firește, veți spune, primul pas pentru a construi politici eficiente pentru îmbunătățirea situației acestor grupuri este cercetarea. Da, adevărat, dar eu stau și mă întreb dacă nu cumva cercetarea s-a transformat, dintr-un mijloc pentru a îmbunătăți soarta semenilor mai puțin favorizați, într-un scop în sine! Stau și mă întreb adesea dacă nu cumva a da direct fondurile de cercetare, destul de consistente altminteri, familiilor nevoiașe nu le-ar schimba, fie și pentru o perioadă scurtă, viața în bine. Dar, măcar în cercetările noastre apar, fie și în cifre seci, marginalii.

 de Maria Cernat

  

V-o spun de la bun început. Mi-a plăcut la nebunie Sieranevada. Am râs cu lacrimi şi încă zâmbesc când îmi aduc aminte scene din film. Excepţional. Decoruri, dialoguri, jocul actorilor. Am citit  multe cronici. Foarte interesante. Doar cea semnată de Laura Sandu se apropie parţial de punctul meu de vedere. Eu cred că, orice s-ar spune, Sieranevada este o poveste despre adulter. Despre roluri de gen ultrarigide şi perpetuarea relaţiilor de cuplu inegale, disfuncţionale şi abuzive. Sub aparenţa familiei româneşti ”normale” pe care Cristi Puiu o surprinde cu o fineţe şi o intuiţie de excepţie apar crăpăturile. La început ”cazul” Nuşa - întruchiparea fidelităţii, a respectării tradiţiilor. Nuşa exhibă un devotament faţă de soţul decedat care nu te-ar  conduce în veci la ideea că Emil, decedatul, a fost un medic  fără prea multe scrupule care ”poate că le-a futut pe toate asistentele din spital, dar a futut mult”. Tămâia, lumânările şi sarmalele atent pregătite pentru parastas contrastează puternic cu imaginea de playboy a răposatului. Iar povestea adulterului se repetă în toate relaţiile de cuplu. Or, dacă este ceva controversat în această perspectivă acest lucru este, din păcate, tocmai normalizarea şi aproape impunerea acestor relaţii opresive care condamnă femeile la abrutizare prin munci casnice mărunte la statutul de perpetuă înşelată care trebuie să-şi accepte soarta. Aici găsesc eu elementul ”propagandistic” din filmul lui Puiu, ”normalizarea” ideologiei.

 

[Există o întreagă literatură internaţionalistă în limba română dată uitării. Azi, redăm un scurt  fragment din reportajul scenaristului Titus Popovici despre Cuba. Să reamintim contextul: 1961, cursul socialist al Revoluţiei nu era încă decis, iar grupurile de revoluţionari îşi disputau încă întâietatea. Aici, procesul lui Julio Antonio Yebra Suares, luptător naţionalist contra dictaturii Batista, devenit ulterior adversar al castriştilor. Julio Yebra fusese, ca şi Fidel Castro, membru în  Juventud Ortodoxa, gruparea de tineret al  Partido del Pueblo Cubano (los Ortodoxos), partid prerevoluţionar având ca teme : «Vergüenza contra dinero» y «Prometemos no robar»- anticorupţie cum s-ar spune azi ]

 

de Claudiu Gaiu

 

Tu ştii cu cine vorbeşti?

În cazul spionilor profesionişti e mereu dificil de răspuns. Fără nume şi fără chip, i se spune Monsieur X şi e cel mai bun actor al filmului lui François Ruffin. Fost comisar în serviciile secrete, devenit  (la pensie?) omul din umbră în afacerile necurate ale primei averi franceze, Bernard Arnault.  Verva sa îl opune patronului său care emană torpoare birocratică la orice prezenţă mediatică sau consiliu acţionarial. Luat la rost de un jurnalist pe un platou de televiziune în legătură cu suprimarea a 8 mii de locuri de muncă şi a problemelor sociale create de extinderea capitalistă tip pârjoleşte holdele şi otrăveşte fântânile, directorul celei mai mari companii mondiale de lux, LVMH, clipeşte un pic căutând răspunsul în fişierele neuronale… Dar găseşte rapid termenii de  „parteneri sociali”, „armonie”, „rentabilitate” , „schimbările majore din ultimul deceniu” pe care-i leagă  într-o frază complicată de multe coordonate alambicate şi vag inutile. M-aţi înţeles? Ăăăă..., nu chiar. Şi omul acesta timid şi amabil e capabil să…? „E o fiară” - răspunde una din fostele textiliste lăsate pe drumuri după ce Bernard Arnault cumpără grupul Boussac  Saint-Frère în anii 80, cu sprijinul camarilei socialiste mitterandiene. Comisarul X arată ca o brută, dar vorbeşte ca un om, sacadat, repetitiv, peticind expresii militare sau populare cu savantlâcul deprins la şcoala de ofiţeri, întinzând capcane şi aruncând ameninţări grosolane printre bătăile pe umăr prietenoase adresate  interlocutorilor : „Acum că soţia d-voastră a ieşit din încăpere, haideţi, între bărbaţi, dar nu contra ei…”, „Aţi câștigat, aveţi totuşi grijă la accidentele de circulaţie…”