cititori

de Tudorina Mihai

Între Uniunea Salvați Bucureștiul condus de Nicușor Dan și Podemos din Spania, condus de Pablo Iglesias, zăresc o serie de similitudini interesante, care nu sunt rodul vreunei colaborări între cele două formațiuni politice. Sunt semnele unei noi forme de a face politică la nivel european/global, ale unei noi etape deschise de erodarea vechilor structuri politice. Pe lângă similitudini, ceea ce le diferențiază este de asemenea extrem de important și ne dau imaginea particularităților istorice, culturale și politice din cele două țări.

O să analizez, pe scurt, asemănările între cele două partide:

  • Refuzul de a se încadra în schema de valori stânga – dreapta.  Liderii Podemos și-au declarat de la început refuzul de a fi etichetați drept de stânga, în ciuda faptului că o serie de membri marcanți puteau fi identificați ușor ca fiind nu doar de stânga, ba chiar de stângă radicală. Podemos a fost format la inițiativa unor membri ai unui partid minuscul denumit Stânga Anticapitalistă (desprins din Stânga Unită) și a unui grup de intelectuali de stânga de la Universitatea Complutense din Madrid. La rândul său, Nicușor Dan și echipa refuză eticheta de stânga sau de dreapta, chiar dacă discursul și programul politic pot fi încadrate ca fiind mai degrabă de dreapta (accent pe salvarea patrimoniului, atragerea investițiilor, transparentizare). 

Refuzul de a intra în logica ”stânga-dreapta” este evident și dacă analizăm denumirile celor două formațiuni politice. Ele nu mai fac referire la ideologiile cu care ne obișnuisem: socialism, liberalism, creștin-democrație. În mod tradițional, când o formațiune se numește Partidul Socialist sau Partidul Creștin Democrat îți oferă imediat opțiunea ideologică a membrilor săi, cel puțin la nivel de intenție. La aceste noi partide numele nu mai oferă un indiciu în acest sens.

 

  • Opoziția față de partidele mainstream. În limbajul celor din Podemos vechea politică este numită depreciativ ”castă” și desemnează un cerc închis de oameni privilegiați care indiferent dacă sunt de dreapta sau de stânga mențin un sistem de putere corupt, prin care-și protejează propriile interesele și pe cele ale celor bogați.

În limbajul USB din alegerile locale, Bucureștiul trebuie salvat de politicieni. În dezbaterile televizate la care a participat, Nicușor Dan a insistat să explice că mesajul se referă la ”vechii politicieni”, la cei care de 26 de ani fură și nu fac nimic pentru cetățeni. Și Podemos și USB încearcă să se situeze în imaginarul public undeva în afara politicii, de partea cetățenilor, a oamenilor simpli.

 

  • Populismul. Liderii Podemos și USB susțin că reprezintă vocea oamenilor simpli, ai celor care n-au făcut niciodată parte din alte partide politice sau din sistemul corupt care le înconjoară. Ei vor să schimbe radical politica și guvernarea locală sau centrală aplicând soluții simple: onestitate, bun simț, muncă asiduă și voință de a face lucrurile bine. Chiar dacă pentru cei mai educați dintre cetățeni mesaje de genul ”scăpăm Bucureștiul de politicieni” ar putea părea o insultă la adresa inteligenței lor, dat fiind că odată ce te prezinți în alegeri și faci parte dintr-un partid politic se cheamă că ești și tu, la rândul tău, tot un politician, intenția celor care au gândit această strategie este de a trasa o separare între vechi și nou, între ”noi” și ”ei”. Este o formă de a vorbi, populist, în asentimentul celor care se simt înșelați, furați și, în general, nereprezentați de clasa politică conducătoare ”veche”.

 

  • Lupta împotriva principalului partid – identificat drept ”marele vinovat” pentru stadiul în care se află țara. Liderii Podemos și simpatizanții urăsc până în măduva oaselor Partidul Popular, de dreapta, cel mai mare partid in Spania, care reprezintă în viziunea lor întruchiparea corupției și a intereselor unor grupuri privilegiate. În România, membrii USB și simpatizanții au o ură viscerală față de PSD, cel mai mare partid din România, de asemenea întruchiparea corupției și a intereselor private clientelare. Diferența este dată de particularitățile istorice. Partidul Popular este identificat drept reminiscența dictaturii franchiste, de extremă dreaptă, în timp ce PSD a dictaturii comuniste. Acest aspect ar merita o analiză mai aprofundată pentru că ne-ar ajuta să înțelegem și poziționările ideologice actuale în rândul progresiștilor (în ciuda retoricii celor care fug de eticheta stânga/dreapta).

 

  • Ambele își extrag seva din mișcări civice. În Spania, Podemos a apărut în urma amplelor mișcări civice anti-sistem din 2011, cunoscute sub denumirea de 15M sau Indignados. De asemenea, parte din membrii săi provin din protestele-marșuri denumite ”Maree” sau din Platforma Afectaților de Ipotecă (PAH). De altfel, denumirea Podemos este o variantă a sloganului PAH, scandat și în timpul protestelor 15M/Indignados: ”Si, se puede” (Da, se poate!).

În România, Uniunea Salvați Bucureștiul își extrage seva din protestele Salvați Roșia Montană dar și alte mișcări civice de ”salvare”, de la Salvați Vama Veche la Salvați Delta Dunării. A se observa și diferența de abordare: în timp ce activiștii civici spanioli ”pot”, românii ”salvează”.

 

  • Lupta anti-corupție. Ambele partide și-au fixat ca obiectiv principal lupta împotriva corupției, ca reacție la scandaluri de răsunet privind implicarea politicienilor din partidele mainstream în acte de corupție. În Spania avem scandalurile ” Púnica”, ” Bárcenas” , ”Bankia” (Rodrigo Rato), ”Pujol”, ” Urdangarín” (casa regală) despre care puteți citi în detaliu la o simplă căutare pe google. în România avem o listă nesfârșită de politicieni și oameni de afaceri judecați și condamnați pentru acte de corupție.

 

Pe scurt și despre deosebirile fundamentale dintre Podemos și USB:

  • Viziunea asupra soluțiilor de dezvoltare. În ciuda retoricii, cele două partide pot fi încadrate teoretic în logica stânga-dreapta în funcție de modelul de dezvoltare pe care-l propun. În timp ce Podemos pariază pe reducerea inegalităților economice și sociale, reducerea sărăciei, asigurarea unui venit de bază pentru toți oamenii, asigurarea accesului la sănătate, cultură, sport, pentru toți oamenii, indiferent de venit, taxarea marilor averi, frânarea puterilor discreționare și nedrepte ale băncilor și marilor corporații, USB acordă o prea mică importanță clasei sărace, merge pe ideea că atragerea investitorilor înseamnă automat creșterea nivelului de trai și leagă ”salvarea” de simpla stopare a corupției și transparentizarea actului de guvernare.
  • Atitudinea față de grupurile minoritare/discriminare. În Podemos există o atitudine pronunțată și deschisă în favoarea LGBT, migranților, persoanelor cu dizabilități (unul din liderii săi importanți, Pablo Echenique, are dizabilitate locomotorie), femeilor, evacuaților, lucru care nu se poate spune despre cei din USB.
  • Modul intern de organizare și luare a deciziilor. Podemos și-a asumat de la bun început un model intern de organizare și luare a deciziilor cât mai democratic, care să implice, în aspectele importante, pe toții membrii partidului. Podemos își bazează organizarea pe ”cercuri” – grupuri de cetățeni localizate teritorial, uneori la nivel de cartier, sau bazate pe tematici: economie, educație, sănătate, ecologie, feminism, dizabilități, LGBT. Există chiar și un cerc al forțelor armate. În Uniunea Salvați București lipsește o viziune nouă de organizare internă, cel puțin până în acest moment. Nici chiar desemnarea candidaților în alegerile locale din București nu a urmat vreun proces intern democratic de alegere.
  • Moștenirea istorică. Cum aminteam, tipul de dictatură care a marcat cele două țări își pune în continuarea amprenta pe poziționarea ideologică, în ciuda retoricii oficiale, aspect care merită o analiză mai aprofundată separată.
  • Forța dată de mișcările civice. Există clar o diferență între mișcarea civică din Spania și cea din România sub aspect strict numeric dar și organizațional. Din acest motiv, cei din Podemos au putut să se extindă rapid și eficient în teritoriu, cooptând oameni activi de ani de zile în organizații neguvernamentale, asociații de locatari, grupuri informale, sindicate. În România, lipsa de implicare civică poate fi o barieră serioasă și de netrecut în crearea de filiale în unele colțuri ale țării, în care singurele forme de acțiune ne-guvernamentală sunt cele de ordin religios.